Ținta greșită
- Diferența dintre identificarea vinovaților și înțelegerea sistemului
- De ce „adevărul” nu este o problemă de selecție, ci de structură
- Iluzia soluțiilor bazate pe persoane și nu pe mecanisme
Domnule Președinte,
Este o diferență fundamentală între a dori să aflați dacă un sistem este nefuncțional și a dori să identificați exclusiv persoanele care nu au greșit. În fapt, aceasta este diferența dintre a scoate la lumină adevărul și a-l îngropa.
Cum puteți adopta o asemenea abordare?
O puteți face doar dacă acceptați, implicit, o concluzie absurdă: aceea că „nu a existat nicio problemă reală în justiție”, după modelul în care am putea declara că „nu a existat niciun război”, pentru că sunt prea puțini supraviețuitori dispuși sau capabili să îl confirme.
Într-un context de furie publică în creștere, ne jucăm, metaforic, cu degetul în gaura de la șosetă, în timp ce problema sunt pantalonii rupți in dos.
Și, poate paradoxal, tocmai pentru că domeniul este atât de îngust și de precis „targetat”, am fost feriți de a oferi societății un prilej real de a imagina soluții. Că ieșea Mesia iar.
Dar asistăm totuși, la un fenomen de „cerere indusă” de personaje publice. De data aceasta, justițiare. Însă acest mecanism de „fluturare în fața ochilor” a unui om – fie el și LCK – în locul unei reforme reale a justiției începe să nu mai funcționeze.
Este același tip de deturnare a atenției pe care am trăit-o și anterior, când lipsa unei soluții coerente de guvernare în beneficiul țării, și nu al intereselor personale, a fost acoperită printr-un transfer de speranță. Așa ați fost ales Președinte: din speranță.
De aceea, ordinea contează. Mai întâi se gândește și se construiește reforma. Abia apoi se fac numirile.
În caz contrar, ne umplem de mesianici și de iluzii succesive.
Dacă noi, ca societate, strigăm de mult timp că resimțim un nivel intolerabil de impunitate în sistem, iar documentarul Recorder nu a făcut decât să catalizeze acest strigăt, transformându-l într-un urlet general, rezultă că mai mult de jumătate dintre „ostași” erau deja pierduți.
În aceste condiții, sunt prea puțini cei care nu au greșit pentru ca adevărul să poată fi dedus din excepții.
Exemplu concret: o singură semnătură la Curtea de Apel, ieri – cea a doamnei judecător Moroșanu. Dacă izolați adevărul în funcție de numărul celor care îndrăznesc să se delimiteze public, îi plasați implicit pe toți ceilalți de partea opusă a baricadei.
Această eroare de abordare se suprapune peste un regim decizional deja viciat, în care responsabilitatea legislativă primară a fost sistematic delegată și eludată.
Reforma simulată
În perioada 2023–2025, statul român a funcționat predominant prin ordonanță de urgență.
În acest cadru, pachetul de modificări penale adoptat în intervalul martie–septembrie 2025: Legile nr. 19, 64, 70, 116 și 142/2025 reprezintă formalizarea, prin vot fragmentat, a unei arhitecturi deja impuse de Executiv, într-un sistem în care Parlamentul nu a mai exercitat un control substanțial.
Astfel, ridicarea pragului valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu (Legea nr. 19/2025), restrângerea duratei măsurilor preventive (Legea nr. 64/2025), modificarea regimului prescripției cu efecte limitative asupra reluării urmăririi penale (Legea nr. 70/2025), introducerea unor condiții suplimentare pentru interceptări în cauze economice (Legea nr. 116/2025) și limitarea posibilității de revizuire a hotărârilor definitive (Legea nr. 142/2025) reconfigurează, împreună, cadrul penal într-o logică de reducere progresivă a răspunderii.
Impactul cumulativ al acestui pachet legislativ este relaxarea răspunderii penale pentru faptele de corupție și consolidarea constrângerilor procedurale asupra urmăririi penale, cu efect direct asupra capacității sistemului de a investiga și sancționa deciziile abuzive. Într-un asemenea cadru normativ, adevărul poate să fie cât vrea el de incomod – nu contează. E inaccesibil structural.
Este logic ca marea majoritate a magistraților să înțeleagă acest lucru!!! Este la fel de posibil să fi internalizat faptul că sistemul funcționează într-o mecanică în care presiunea este norma. Dar aceste adaptări au avut loc deja, demult, într-un stat care a ales să guverneze prin delegare, nu prin deliberare.
Adevărul a devenit imposibil
Cu toate acestea, dumneavoastră ați ales să căutați adevărul prin identificarea celor care „nu au greșit”, într-un sistem în care cadrul normativ însuși a fost construit astfel încât greșeala să fie greu de sancționat.
În aceste condiții, nu se vor ridica multe „pietre biblice” în aer. Nu au de unde.
Problema a fost formulată greșit. Ați identificat drept țintă singurii potențiali eroi și riscați să-i transformați în victime. În același timp, nu ați aflat nimic despre vinovați.
Însă vinovații, în acest moment, știu exact cine sunt eroii.
Vă mulțumim.









Leave a Reply