De ce scriu, pentru cine și de ce acum

Scriu pentru ceea ce rămâne.

Am fost consilier prezidențial într-o perioadă cu mize istorice. Am scris tăceri strategice și fraze care au modelat imaginea României. Acum scriu în nume propriu – despre puterea cuvintelor în vremuri nesigure, despre stat, echilibru și geopolitică.
Acesta este spațiul în care cuvintele își găsesc greutatea. Scriu pentru cei care știu că un discurs bine scris poate schimba ritmul unui stat.
Despre politică, despre economie și despre actul decizional al celor care dețin, azi, sceptrul și coroana puterii. Ascunsă adânc între aceste două simboluri se află și responsabilitatea – cea care lipsește, de peste trei decenii, față de români.
Sceptrul și coroana sunt instrumentele prin care un popor își definește semiotic cele mai înalte valori – întreaga sa cunoaștere și înțelepciune, mărturie a coordonării în gândire și simțire a unei națiuni întregi. Tot ceea ce România a visat vreodată despre sine stă încă în aceste simboluri.
Fiecare piatră pusă la temelia acestei țări a fost un bloc de granit. Un colos. Peste care am turnat pietriș, cu fiecare deceniu de inconștiență, incultură și indolență.
Cândva, simbolul era recunoaștere. Așa recunoștea poporul liderul investit. Azi a rămas semnul absurd al consecințelor pe care le-am acceptat, prin însuși dreptul greu câștigat de a alege liber. Dreptul cu care noi, azi, continuăm să vă investim.
În spatele greutății întregii semiotici rămâne însă, dintotdeauna, un om simplu. În spatele greutății coroanei, la fel. Distanța dintre împărat și proletar este stabilită întotdeauna — fundamental, epistemic și fără de tăgadă, mai devreme sau mai târziu — exclusiv de către cel din urmă.

Politică – Economie – Societate – Amintiri despre viitor