Bolojan a fost util exact atât cât a trebuit: să semneze bugetul.
Restul decorului e făcut doar ca să distragă.
Știu că poate ai obosit. Știu că ai mai trecut prin asta și că la un moment dat ai încetat să mai numeri de câte ori. Dar hai sa ne mai uitam, o dată, la ce se întâmplă în politică, în această săptămână.
România funcționează cu guvern interimar. Din nou. Fiindcă două partide care nu au în comun nicio idee și nicio viziune despre ce ar trebui să fie țara asta (PSD și AUR) au votat împreună să dărâme un guvern.
Acum urmărește ce vine după.
Predoiu: zece ani de funcții și o fâs demisie
Cătălin Predoiu. Trei mandate de ministru de Interne. Trei mandate de ministru al Justiției. Trei rânduri de vicepremier. Trei episoade de premier interimar. Aproape zece ani în funcții executive, cu pauze scurte. Domnia sa – tocmai și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL.
Din dezgust? Nuuuuu. Pentru că, duminică e congresul extraordinar al PNL și la congresul ăla riscă să fie exclus din partid.
Prin statut, un lider ales la congres poate fi exclus doar de un alt congres. Dacă Predoiu renunță la funcție înainte, devine simplu membru al organizației locale din Ploiești. Iar organizația din Prahova (condusă de cineva care susține exact tabăra Predoiu) nu îl va exclude.
Și ca să fie totul complet: dacă noul guvern trece de Parlament, Predoiu e vehiculat la Ministerul de Interne sau la șefia Senatului.
Marți, 16 iunie și cele 3 ceasuri rele: Veștea, Neacșu și cu Ponta
Ce s-a întâmplat marți la Parlament.
Adrian Veștea – premier desemnat de președintele Nicușor Dan, respins explicit de conducerea PNL, omul căruia propriul partid i-a cerut public să se retragă – vine la negocieri cu grupul parlamentar Uniți pentru România. Și vine însoțit de Marian Neacșu.
Cine e Neacșu? Vicepremier PSD. Fost secretar general PSD. Condamnat definitiv în 2016 la șase luni cu suspendare pentru conflict de interese (și-a angajat ilegal fiica la biroul parlamentar). Și acum e în Parlament, alături de premierul desemnat, să supervizeze negocierile.
Jurnaliștii l-au întrebat ce caută acolo. Neacșu a răspuns: „Sunt însoțitor. Mijlocitorul.” L-au întrebat dacă Guvernul Veștea trece. A spus: „Trece.”
Si astfel, Ponta stătea în sală. Neacșu lua notițe. Veștea explica. Și nimeni nu pare deranjat.
Partidul care nu știe ce este fără PSD
Duminică, PNL convoacă congres extraordinar cu 2.500 de delegați. Tabăra Veștea – Predoiu, Gorghiu și câțiva baroni județeni – riscă excluderea.
Doar că, tabăra care vrea întoarcerea la PSD e nucleul dur de partid. E ce a fost PNL timp de zece ani: un partid care a trăit în simbioză cu PSD.
PNL în 2026 nu are electorat propriu consolidat și mai ales, nu are o linie ideologică pe care să o susțină fără să se contrazică singur a doua zi. Are rețele, relații, obișnuința guvernării și o frică viscerală de opoziție. Toate trei îl împing înapoi spre PSD. Și asta, pentru că, nu poți scoate o identitate din nimic, oricate girafe elimini din frigiderul de partid.
Ponta
Insă, dacă vrem să înțelegem ce urmează după Veștea, trebuie să vorbim de: Victor Ponta. Premier al României între 2012 și 2015. Cel mai lung guvern post-decembrist. În octombrie 2015, clubul Colectiv…
Ponta nu a dat el personal mita pentru autorizație. Dar nici nu a demisionat fiindcă și-a asumat ceva. A demisionat fiindcă 30.000 de oameni au ieșit în stradă și nu mai era altă ieșire. Trei săptămâni mai târziu, PSD era din nou la putere.
Ponta a fost trimis în judecată pentru corupție, evaziune fiscală, spălare de bani. Dosarele s-au prescris sau s-au închis. A fondat Pro România, a eșuat, s-a mutat la POT, s-a mutat la UPR. Și acum stă în sala de ședințe de la Parlament în timp ce Neacșu ia notițe și Veștea negociază.
De ce a fost util Bolojan
Bolojan a semnat bugetul de stat. Si acesta e punctul central al întregii operațiuni.
Bugetul – cu cheltuielile lui, cu angajamentele lui, cu deficitul lui asumat – e documentul care autorizează statul român să se împrumute. Să tragă bani. Să acopere diferența dintre ce încasează și ce cheltuie. Și România cheltuie mult mai mult decât încasează. Știm asta. Diferența se acoperă din împrumuturi.
Unele împrumuturi sunt transparente – eurobonduri, împrumuturi de la BEI, de la FMI, titluri de stat listate și tranzacționate public. Le găsești în raportările Ministerului de Finanțe. Le poți urmări.
Altele nu sunt.
Există o categorie de instrumente de datorie plasate pe piața internă – titluri de stat vândute direct băncilor comerciale, trezorerie pe termen scurt, trageri din linii de credit pre-aprobate – care nu trec printr-o licitație publică vizibilă, nu sunt anunțate în avans și nu apar în timp real în niciun raport accesibil publicului larg. Apar ulterior, în situațiile financiare consolidate ale statului, în rânduri de tabel pe care nu le citește nimeni.
Cine le cumpără? Băncile. Companiile de stat cu lichiditate. Uneori entități private cu relații. Cine decide termenii – dobânda, scadența, volumul? Ministerul de Finanțe, în negociere directă cu creditorii. Fără licitație competitivă. Fără transparență în timp real. Fără posibilitatea ca un jurnalist sau un cetățean să știe, în momentul tranzacției, cât s-a împrumutat, de la cine, la ce dobândă și cu ce garanții implicite.
Acum să punem lucrurile cap la cap.
Bolojan semnează bugetul. Bugetul aprobă cheltuielile – salarii, pensii, investiții, transferuri. Cheltuielile astea sunt deja angajate. Deja aprobate si promise. Nu le mai poate opri nimeni, fiindcă sunt în buget, votate de Parlament, semnate de premier, publicate în Monitorul Oficial.
Bolojan cade. Vine guvernul interimar. Vine Veștea. Poate vine Ponta.
Și guvernul nou (oricare ar fi el) trebuie să acopere cheltuielile aprobate de predecesorul lui. Nu are de ales. Bugetul e buget. Banii trebuie să existe.
Deci se împrumută. Din piața internă. Opac. La termeni negociați direct. De la creditori care știu că statul nu are alternativă și că dobânda se poate negocia în sus tocmai fiindcă urgența e reală și nu există licitație.
Iar când vine cineva să întrebe de unde vin banii, cine a semnat tragerile, care sunt condițiile – răspunsul e simplu și perfect: nu știm cine a fost premier atunci. A fost o perioadă de tranziție. Au fost trei guverne în șase luni. Documentele sunt la minister. Ministerul s-a reorganizat. Secretarul de stat care știa s-a pensionat.
Bolojan a fost util exact atât cât a trebuit: să pună semnătura pe un buget care să autorizeze cheltuielile.
E aproape admirabil ca arhitectură. Și funcționează. E mult mai simplu să urmărim circul de la negocieri.
Leave a Reply