La un moment dat, am fost rugata sa scriu un articol despre istoria calendarul gregorian. Mi s-a părut cel mai plictisitor și stupid subiect. Azi, as putea sa scriu o carte. Despre civilizații și cele doua oglinzi ale lor: calendarul si ceasul.

Calendarul este cea mai fină si grandioasa complicatie de ceas posibila, pentru ca reprezinta intrinsec, oglinda unei întregi civilizații. Cele trei coloane ale civilizației: calendarele islamic, chinezesc si gregorian.

Ceasul, pe de alta parte, este întruchiparea unui paradox. Cel mai frumos. Încercarea de a cuprinde ceea ce nu poate fi conținut – timpul.

Iar, Timpul? El nu doar se măsoară. Timpul se restaurează, se rafineaza si într-un final, se re-imagineaza.

Dincolo de credinte exista The Swiss Holly Trinity. Dincolo de standarde exista un Minute Repeater. Dincolo de carcasa exista ceasornicari care creeaza interioare de ceas la fel de minuțios brodate precum exteriorul acestora. Pentru? Poate, pentru călătorul avizat.

Luxury is a private experience.

Parmigiani Fleurier, restauratorii ceasurilor familiei Sandoz au scos anul trecut o bijuterie. Se numeste La Rose Carree. Ei spun că s-au inspirat din forma trandafirului, din structura palmierilor, din culoarea albastra a linistii.

Eu zic ca s-au inspirat dintr-un drum vechi de secole. Unul prins în multe reprezentări istorice. Cum ar fi Rohonc Codex.