Zece capitole, un singur fir. Dialog deschis. Thorda 1601 răspunde Thordei 1603. 

Cu o sinteza a ultimilor 500 de ani ai aceluiași loc. 
Un loc al minerilor de sare și al tuturor argumentelor care atestă că pe aceste pământuri, nu se aplaudă.

Ei, bine. Să vorbim despre Thorda

Apreciez enorm discuțiile despre istorie. Temporalitatea este doar un mijloc de ordonare a justificărilor din capul nostru. Astfel, sub această cupolă a timpului, putem să ne așezăm la masa gândirii și să punem în discuție perspective. De dragul jocului de șah al istoriei. 

Iar jocul de șah pe care îl propun azi e unul cu greutate. 

De această dată, cel care îmi solicită partida nu e un amator. Este un transilvănean care a slujit în uniforma română – inginer aeronautic, ofițer tehnic în Regimentul 71, MiG-21 și mai apoi, următorii 20 de ani – și-a construit o cariera la Budapesta si intr-un final, la Viena, reprezentând industria aeronautică occidentală în Europa Centrală și de Est. Este un om care cunoaște din interior ambele lumi pe care urmează să le discutăm.

Tocmai de aceea invocarea edictului de la Turda în subsolul materialului despre CSM merită un răspuns mai amplu.

Context:

”Vorbiți de „Justiție Independentă”! Care „Justiție Independentă”? Cea care servește Interesele Supreme – ale celor care au provocat omorul în masă din Decembrie 1989, ale celor care s-au îmbogățit din Bancorex, din re-Privatizare, din exploatarea bogățiilor naturale, din comisioane grase la Achiziții de Stat, din programul SAFE? 

O Justiție care acoperă Interese Supreme trebuie recompensată serios și protejată. „Privilegiatura” este un concept de generație. Cei care acoperă furtul Noii Generații devin Noii Privilegiați prin complicitatea lor. Cei care îmbătrânesc și au acoperit furtul generațiilor trecute își pierd încet privilegiatura. La schimbările de generații vor fi întotdeauna conflicte de privilegiatură. Întrebați-l pe Ovidiu Tender. 

Iar dumneavoastră, toți aplaudați cu mare elan tineresc la acest Circus Maximus, precum au făcut-o și generațiile trecute.

Poate ar trebui să ne întoarcem la Roata Transilvană definită prin 1603 de Consiliul orașului Thorda – cicluri psiho-generaționale care se repetă din nou și din nou. Numai cu studiu, învățătură, analiză și reflecție se poate ieși din capcana acestor cicluri. Când începem să ne pierdem modestia intelectuală și emoțională, pășim din nou pe un făgaș periculos.”

Am raspuns că:

Salut curajul domniei sale de a critica coroana și sceptrul puterii autohtone, dar nu pot sa nu observ o nota de fatalitate atribuită societății. Da, am acceptat multe dintre consecințe, prin însuși dreptul greu câștigat de a alege liber. Dar a recunoaște o povară istorică nu înseamnă a-i cânta osanale. 
E o distanță pe care memoria discernământului o parcurge încet și cu greu, mai ales atunci când muncești ca un rob.
Însă cred că sunt și alte metrici care trebuie luate în calcul în acest context național marcat de incertitudini politice și economice. Si una din ele se refera la distanta.
Distanța dintre împărat și proletar este stabilită întotdeauna – fundamental, epistemic și fără de tăgadă, mai devreme sau mai târziu – exclusiv de către cel din urmă. Prin tăcerea pe care decide, la un moment dat, să o rupă.

Ei bine, să vorbim despre Thorda anului 1603. Desi, edictul în discuție a fost emis în 1568 și din el lipsea populația majoritară. Dar, ajungem si acolo.

Mărturisesc însă, că nu as fi scris acest material, dacă referinta legată de an era corectă. Și la un click distanță de orice verificare, adică la indemana autorului ce a adus în discuție atat actul cat și momentul.

Totodata, deși cu o experientă scurtă în aparatul de stat, m-am obișnuit să mapez elementele de simbolistică și interes național din ceea ce citesc. Si asta, pentru a depista din timp posibile greșeli, mai ales in clusterele sensibile.

Cazul de fata. Turda .Anul 1603. 
Același oraș care, cu un an înainte (1602) fusese ars pentru că a plâns un valah.
Nu un rege. Nu un împărat.
Un valah trădat și ucis de generalul Basta, pe câmpia de la Turda, in 1601.

I. Thorda (1601–1602) 

După ce generalul Basta l-a trădat și ucis pe Mihai Viteazul pe câmpia de la Turda (1601), o parte din ostenii valahi și secui fideli lui Mihai s-au retras, sperând la adăpost. Turda i-a ascuns, în case și în minele de sare, iar pentru Basta, acesta a fost un act de trădare. Oamenii din Turda au fost considerați complici ai răsculatului valah pe care tocmai îl suprimase. 

În 1602, Basta a ordonat o expediție punitivă împotriva orașelor suspectate că l-au susținut pe Mihai: Turda, Aiud, Cluj, Abrud. Turda a fost pedepsită cel mai aspru. În tradiția locală, consemnată de Iosif Vulcan și Ion Muslea în colecții de folclor din secolul XIX, a rămas o vorbă:

„Pentru că l-a plâns pe Mihai, Turda a fost arsă.”

Trei zile a ars Turda. Noaptea, flacăra se vedea până la Cluj. Peste 60 de oameni decapitați sau spânzurați, corpurile lăsate atârnate la marginea drumului Clujului. Femeile tinerelor familii – batjocorite și ucise de mercenarii lui Basta.

Nu din colecțiile noastre de folclor. Din mărturiile următorilor: 

Istvan Szamosközi, Chronica Transsylvanica: 
„După moartea valahului, cei din Thorda s-au arătat a fi de partea lui, ascunzându-i ostenii și avuțiile. Generalul Basta, în mânie, a trimis foc și sabie asupra cetății, pustiind-o.”

Bethlen Farkas:
„Pentru credința arătată față de Domnul valah, orașul Turda a fost pedepsit ca un dușman al Împăratului.”

Marton Szepsi Csombor, Itinerarium Europae, 1616:
 „Thorda, odinioară bogată, azi abia se mai ridică din cenușă. Se spune că Basta a ars-o pentru că a ținut cu Domnul valah Mihai.”

Farkas Bethlen, Rerum Transsylvanicarum:
„După ce Mihai a fost omorât la câmpia Thordei, cei din cetatea Turda au rămas credincioși amintirii lui. Generalul Basta, aflând, a poruncit arderea orașului, uciderea celor mai de seamă și risipirea locuitorilor.”
„A fost o zi de sânge, cum nu s-a văzut de la tătari încoace.”

Același oraș invocat ca simbol al ciclicității generaționale fusese, cu un an înainte, ars pentru că a plâns un valah. Iar pentru a înțelege de ce Mihai conta atât de mult și de ce Turda l-a plâns – trebuie să mergem mult mai adânc.

II. Turda înainte de 1601

1075	este atestata documentar Turda și exploatarea sării.
1311–1340	se construiește Biserica Reformată Turda Nouă.
1437	Răscoala de la Bobâlna. O răscoală a iobagilor, români și maghiari deopotrivă, contra nobilimii. Zona Turzii fierbe deja. Iar în centrul fierberii: minerii de sare.
1514	Albert în fruntea unui grup de lucrători de la Salinele din Turda participă la răscoala lui Gheorghe Doja. Din nou minerii de sare.
1542	Dieta de la Turda pune principatul autonom pe baze noi. Turda devine loc de decizie politică pentru Transilvania.
1557, 1561, 1564	recunoașterea succesivă a religiilor luterana, calvina, unitariana.
1568	Dieta de la Turda proclamă libertatea religioasă – prima din Europa. Patru religii recunoscute: catolică, calvină, lutherană, unitariană.
Oprire obligatorie !!!
Libertatea religioasă de la Turda 1568 – citată în manuale, celebrată ca progres european, invocată cu mândrie – excludea explicit populația majoritară a Transilvaniei.  Românii ortodocși nu figurau printre cele patru religii recepte. Erau tolerați, nu recunoscuți. Nu aveau nobili. Nu aveau reprezentare politică. Nu aveau dreptul la școli finanțate sau la biserici cu statut egal. Majoritatea absolută a Transilvaniei era, juridic, inexistentă. Prima libertate europeană a fost construită pe nerecunoașterea majorității. Și e același mecanism pe care îl urmărim de-a lungul acestui text.
9 august 1601	este ucis pe Câmpia Turzii, la 43 de ani, Mihai Viteazul, cel care înfăptuise Unirea celor trei Țări Românești. Un an mai târziu, Turda arsă. Știm deja.
1613-1629	Turda cunoaște o mare dezvoltare prin măsurile lui Gabriel Bethlen.
1711-1712	Balica Nechita din Petrești participă la răscoala antihabsburgică, cu bastionul de luptă în Cheile Turzii. O generație mai târziu. Același munte.
1782 -1784	se înființează prima școală în limba română la Turda. La 214 ani după ce celelalte patru religii aveau școli și drepturi depline. Prima școală românească la Turda vine cu un an înainte de Horea, Cloșca și Crișan.
1784	lucrătorii de la Salinele Turda participă la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan De la Doja (1514) la Horea (1784) – 270 de ani, aceiași oameni, același loc, aceeași sare, aceeași furie neschimbată.
1810	Vasile Moga este numit episcop al Bisericii Ortodoxe la Turda. Pentru prima dată, Biserica Ortodoxă are un episcop recunoscut în Transilvania – la 242 de ani după ce celelalte patru religii primiseră libertate în același oraș.
1829	A. Șaguna este ales episcop al Bisericii Ortodoxe.
1848	Turda devine centrul reacțiunii nobiliare. Axente Sever, Ioan Ciurileanu, Partenie Rațiu – și Simion Balint din Copăceni, prefect în legiunile lui Avram Iancu. Turda trimite oameni în munți. Din nou.
1863	se înființează școala din Turda Nouă. Abia acum.
1865	la Turda, consfătuire condusă de Șuluțiu și Barițiu împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria. Aceeași Turda.
1865-1869	la Turda, mare consfătuire împotriva pactului dualist.
1877-1878	acțiuni de solidaritate cu lupta pentru independență.
1880–1892	dr. Ioan Rațiu conduce din Turda una dintre cele mai intense activități politice naționale din Transilvania. Militant memorandist. Unul dintre liderii Memorandului din 1892.
1935-1938	se construiește Catedrala Ortodoxă a Turzii. La 370 de ani după libertatea religioasă care nu îi recunoscuse.

Turda e o spirală a rezistenței, cu preț plătit la fiecare rotație

De la minerii de sare ai lui Doja (1514) la minerii de sare ai lui Horea (1784)  270 de ani

De la libertatea religioasă care excludea ortodocșii (1568) la primul episcop ortodox recunoscut (1810) 242 de ani

De la catedrala proiectată (1848) la catedrala construită (1935–1938) – aproape un secol. Si la  370 de ani după libertatea religioasă care nu îi recunoscuse.

Pana la prima școală în limba română la Turda. La 214 ani după ce celelalte patru religii aveau școli și drepturi depline.

III. Zorii unui stat tânăr sau: ce înseamnă să plătești în avans

O țară nu este definită de granițe, ci de dimensiunea și aparținătorii intereselor din interiorul acestora. Să ne întoarcem la premise.

Data	Evenimentul
15 iunie 1914	Arhiducele Franz Ferdinand este asasinat la Sarajevo
15 iulie 1914	Începe Primul Război Mondial
21 iulie 1914	Regatul României își declară neutralitatea
27 septembrie 1914	Regele Carol I încetează din viață
4 august 1916	România semnează Convenția de la București cu Antanta. În schimbul intrării în război: Transilvania, Banatul, Bucovina, Crișana, Maramureșul.
august 1916	România atacă Austro-Ungaria
21 noiembrie 1916	Moare împăratul Franz Joseph al Austriei
23 noiembrie 1916	Cade Bucureștiul în fața ofensivei germano-austro-ungare
decembrie 1916	Frontul se stabilizează pe linia Mărășești-Galați
februarie 1917	Izbucnește Revoluția Rusă
mai–august 1917	Victorii la Mărăști, Mărășești, Oituz
26 noiembrie 1917	Armistițiul de la Focșani — sub influența prăbușirii Rusiei
8 ianuarie 1918	Woodrow Wilson — discursul Paisprezece Puncte: autonomie pentru grupurile etnice din Austro-Ungaria
18 februarie 1918	Brest-Litovsk — Rusia iese din război
24 aprilie 1918	Pacea de la București: România cedează Dobrogea, trecătorile carpatice, demobilizează armata, predă economia controlului german
28 octombrie 1918	Cehoslovacia își declară independența
29 octombrie 1918	Statul slovenilor, croaților și sârbilor își declară independența
30–31 octombrie 1918	La Viena se constituie Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților — 50.000 de militari români din armata austro-ungară
31 octombrie 1918	Guvernul Károlyi dizolvă oficial Austro-Ungaria
6 noiembrie 1918	Guvernul român pro-german Marghiloman demisionează. Mobilizare generală.
10 noiembrie 1918	România redeclară război Puterilor Centrale
12 noiembrie 1918	Primele trupe române intră pe teritoriul Ungariei
13 noiembrie 1918	Armistițiul de la Belgrad
1 decembrie 1918	La Alba Iulia, 1.228 de delegați aleși prin vot universal votează unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României
15 decembrie 1918	Adunarea Germanilor din Transilvania și Banat la Mediaș aprobă decizia de unire cu România
22 decembrie 1918	Adunarea Maghiarilor la Cluj reafirmă loialitatea față de Ungaria
24 decembrie 1918	Regele Ferdinand I semnează Decretul nr. 3631. Trupele române intră în Cluj.
ianuarie 1919	Puterile Antantei dezaprobă acțiunile românilor
21 martie 1919	Károlyi predă puterea comunistului Béla Kun — Republica Sovietică Ungară
16–19 aprilie 1919	Lupte în Munții Apuseni, câștigate de trupele române
19–20 aprilie 1919	Trupele române intră în Satu Mare și Oradea
1 mai 1919	Trupele române ajung la râul Tisa
26 iulie 1919	Ofensiva maghiară înfrântă, retrasă dincolo de Tisa
3 august 1919	Trupele române intră în Timișoara

Un stat care se naște singur, împotriva tuturor, inclusiv a celor care îi promiseseră sprijinul.

IV. Senatul Militar din Viena 

30 octombrie 1918. Viena. Iuliu Maniu convoacă ofițerii români ai Regimentului 64 Orăștie la o întrunire în restaurantul Weigel din Dreher-Park, în apropierea palatului Schönbrunn. Se alege un comitet de organizare.

A doua zi, 31 octombrie, același loc – se pun bazele Senatului Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena: instituție politică națională, compusă din 11 membri. Comitetul executiv: locotenentul Iuliu Maniu ca reprezentant politic, căpitanul Traian Popa președinte provizoriu, medicul Epifan Muntean și soldatul Petru Popovici.

Cei 11 membri: căpitanul Semproniu Luca, căpitanul Teodor Colbazi, căpitanul medic militar Epifan Muntean, medicul Marius Sturza și soldații: Filimon Taniac, Traian Trâmbițoiu, Gavril Alvirescu, Cornel Raca, Emil Colbazi, Eugen Rus și Traian Pahone.

Șapte din unsprezece erau soldați de rând. 

Pentru că în armata austro-ungară, regula era că valahul poartă arma. Nu o conduce. Același mecanism pe care îl văzuserăm în 1568 la Turda – existența tolerată, nu recunoscută.

Și ca să fie clar cât de tolerată era această existență, iat-o consemnată în Timpul Nou. Foaia soldaților români din Viena, Nr. 7, 1918:

„Răspunsul soldatului i-a scos din minți și s-au răstit la el: Hollgass budos olah! (Taci, valah puturos!) și apucând de cufărul și sacul ce aveam la mine, mi le smulse din mână, în vreme ce al doilea voia să tragă jos de pe mine mantaua sub cuvânt că este împărătească. Nu m-am împotrivit, că avea revolverul în mână, am suferit să-mi ia sacul și cufărul cu toți banii — 300 de coroane. Când am protestat împotriva acestui act de tâlhărie îndrăznețe, mi-au răspuns în bătaie de joc că valahii trebuie dezbrăcați de haine și lăsați să meargă în cămașă acasă.”

Asta în octombrie 1918. La câteva zile după constituirea Senatului Militar. La câteva săptămâni înainte de Alba Iulia.

Senatul a funcționat între 31 octombrie și 27 noiembrie 1918 și a organizat întoarcerea în țară a 50.000 de militari români din armata austro-ungară. Cincizeci de mii de soldați. Nu ofițeri. 

Aceiași care, în câteva zile, aveau să fie delegații de la Alba Iulia. Sau frații, sau vecinii lor.

Iar Senatul a primit și o misiune suplimentară: Consiliul Național Ceh a cerut asistența militarilor români din Viena pentru a menține ordinea în capitala imperiului care se prăbușea. Românii – valahii puturosi – au asigurat securitatea Vienei în ultimele zile ale imperiului care îi dezbrăcase de haine.

Românii erau soldații. Ofițerii, cadrele superioare, comandanții nu erau români. Același pattern. 

V. Harta alfabetizării și harta etnică la 1930

Romania 1930 ethnic map

Priviți harta etnică a României interbelice. Vestul țării (Transilvania, Banatul, Crișana) e un mozaic. Maghiari, germani, români, împletiți județ cu județ. Insula în centrul Transilvaniei – verde compact.

Acum priviți harta alfabetizării din 1930. Vestul – verde închis: alfabetizare peste 70%. Estul și sudul – roșu: sub 40%. Bacăul e, literalmente, linia de demarcație vizibilă cu ochiul liber. La vest – lumea austro-ungară. La est, altceva.

Romania 1930 literacy map

Această diferență e istorică. E efectul a 242 de ani în care românii din Transilvania nu aveau dreptul la școli finanțate, la biserici recunoscute, la nobili proprii, la reprezentare politică. Și e efectul a 242 de ani în care germanii și maghiarii aveau exact toate acestea.

Linia Bacăului e o urmă documentată, vizibilă pe harta din 1930, a libertății religioase din 1568 de la Turda care i-a exclus pe ortodocși.

VI. Ce nu a văzut Gusti 

Dimitrie Gusti – „Napoleon Bonaparte al științelor sociale românești”, cum îl numeau contemporanii – a construit între 1925 și 1948 cea mai ambițioasă operă de cercetare sociologică din istoria României. Echipe interdisciplinare, sate monografiate, muzee sociologice, filme documentare, atlase, medalie de aur la Barcelona 1929, premii la Paris 1937. O școală care a anticipat metode acceptate decenii mai târziu în toată lumea.

Și totuși.

Constantin Nemeș, în analiza critică a Școlii de la București, notează cu precizie ceea ce Gusti a refuzat să vadă: Școala sociologică de la București nu a ținut cont de noua realitate românească generată de Marea Unire din 1918. A cercetat exhaustiv satul românesc – dar a ignorat exact diferența structurală dintre cultura populației din Transilvania și Banat față de cea din Regat. A ignorat ponderea mare a populației maghiare și germane. A ignorat faptul că acele populații aveau o cultură constituită diferit – influențată de apropierea de Occident, de secole de drepturi pe care românii nu le avuseseră.

Mai mult: a ignorat că secolele în care etnia română fusese defavorizată creaseră celorlalte etnii sentimentul că românii sunt inferiori — sentimentul pe care îl consemnase Foaia soldaților români din Viena în 1918: „valahii trebuie dezbrăcați de haine și lăsați să meargă în cămașă acasă.”

Și a ignorat că transferul de cultură dinspre noile teritorii spre Regat – prin minoritățile maghiară și germană, prin comerțul care venea masiv din spațiul central-european, prin rețelele economice ale Oradei și Timișoarei – era un subiect esențial de cercetare sociologică, dacă se dorea cu adevărat înțelegerea mecanismelor noii Românii Mari.

Gusti a scos sociologia din cabinet și a dus-o în uliță. A refuzat insa, să vadă ce era în uliță. Si astfel, instrumentul care ar fi putut numi mecanismul – a refuzat să îl privească.

VII. Inima într-un pătrat

La mai puțin de 30 de zile de la ultima zi de război…

6 septembrie 1919. La Sighișoara se fondează Partidul German din România (Deutsche Partei in Rumänien), la inițiativa burgheziei săsești, prin fuzionarea organizațiilor politice ale sașilor și șvabilor — înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 1919.

Sigla: o inimă într-un pătrat.

O inimă într-un pătrat. Sunt două litere K față în față: Kaiser und König — Împărat și rege. Nu e o coincidență grafică. Nu a fost niciodată.

Partidul s-a extins rapid în Transilvania, Banat, Bucovina și Basarabia. A participat la alegerile parlamentare în cartel cu Guvernul — cu o singură excepție: 1929, când a făcut cartel cu Partidul Maghiar.

De ce tocmai 1929?

Pentru că pe 3 august 1929 s-a votat Legea nr. 167 pentru organizarea administrațiunii locale. Valabilă și azi. Consilii județene, primării, autonomie locală, bugetară, administrativă —- tot aparatul care funcționează și în ziua de astăzi a fost creat atunci.

Cartelul din 1929 era strategic. Cele două minorități votau împreună legea care le-ar fi garantat autonomia locală pentru totdeauna, într-un stat în care rămâneau minorități numeric.

Și se vedea în cifre. Anul 1929 – vârful importurilor din România interbelică: 1.101.992 tone. De unde veneau?

Polonia: 18,9%. 
Cehoslovacia – moștenitoarea industriei habsburgice: 16,1%. 
Germania: 15,5% (171.006 tone). 
Austria: ~5%. 
Ungaria: 10,1%.

Total spațiu central-european, fostul imperiu, partenerii naturali ai minorităților: peste 65% din importurile României. Existența unor puternice minorități maghiare și germane favoriza tocmai această orientare a comerțului românesc. Nivelul de trai era înfloritor în partea de vest a țării. Oradea și Timișoara – fruntea urbanizării interbelice. Numai capitala le depășea.

Franța: 2,4%. Mai puțin decât Turcia. 
Marea Britanie: 5,3%. 
Uniunea Sovietică: 0,2% — 2.160 de tone. 
Stalin nu dorea să contribuie la întărirea lumii capitaliste. Frontiera de pe Nistru a rămas închisă chiar și după stabilirea relațiilor diplomatice în 1934.

Un pas înapoi, pentru a înțelege de ce Bacăul e și azi granița invizibilă dintre lumea austro-ungară și mamuchka Rusia:

Antanta  (Franța, Marea Britanie, Rusia) a câștigat Primul Război Mondial. Cu excepția Rusiei, care a ieșit în 1917. Rusia fusese anterior membră a Ligii celor Trei Imperii – alianța din 1873 cu Austria, Ungaria și Germania, planul lui Bismarck de a izola Franța după înfrângerea din 1871. Liga s-a destrămat din cauza tensiunilor ruso-austro-ungare în Balcani. Tratatul de la Berlin din 1878 – Rusia se simte înșelată. Bismarck semnează un tratat secret de reasigurare cu Rusia în 1887, neînnoit în 1890. Alianța dintre Germania și Rusia se încheie.

Teoretic.

Revenind la 1929: lumea e în convulsie. Se prăbușește Wall Street – Joia neagră. Criză fără precedent, șomaj, sărăcie, val de sinucideri. În România se devalorizează leul. La Lupeni – primele greve ale minerilor. Puteți vedea fețele lor în fotografia din arhivă. Aceleași fețe pe care le-ați fi văzut la Salinele Turzii în 1514, în 1784. Aceeași furie neschimbată.

Stalin îl expulzează pe Troțki. Nu mai are niciun obstacol.

Și în mijlocul acestui seism global, cele două minorități votau împreună legea autonomiei locale. Inima într-un pătrat. Kaiser und König.

VIII. Cazul Cahul: renumărarea nu e o invenție recentă

La 5 februarie 1930 au loc alegeri în Consiliul județean Cahul.

Alegerile au fost invalidate. Reluate pe 1 Iunie 1930. Partidul Național Țărănesc a obținut 78,47% din voturile valabil exprimate.

Renumărarea voturilor e un instrument cu vechime documentată. Democrația românească, după doar un deceniu de existență, știa deja să îl folosească.

IX. Hărțile electorale: 1990–2024

Acum sa privim hărțile. Ca martori ai unui pattern repetat cu precizia unui mecanism.

1990. Primele alegeri libere. Harta e aproape în întregime roșie – Ion Iliescu domină covârșitor. Excepțiile: câteva județe albastre în vest pentru Radu Câmpeanu și insula verde în centrul Transilvaniei. Harghita, Covasna, Mureș. Candidatul UDMR. Primul tur, propriul candidat. Mecanismul e acolo din prima zi.

1992, Turul 1. Vestul și centrul Transilvaniei – albastru pentru Constantinescu. Estul și sudul – roșu pentru Iliescu, cu pete mov pentru Funar. Insula ungurească – verde, implacabil, aceleași județe.

1992, Turul 2. Transformare: voturile din insula ungurească migrează ordonat spre Iliescu. Rezultat: 61,4% Iliescu. Ați decis.

1996, Turul 1. Apare ceva nou: György Frunda — candidatul UDMR — verde precis, exact în județele secuiești. Restul vestului: albastru Constantinescu. Estul: roșu Iliescu.

1996, Turul 2. Pata verde dispare complet. Voturile migrează integral spre Constantinescu. Constantinescu câștigă — 54,4%. A se observa diferența mică în relocarea voturilor în turul 2 pentru sud și est. Cei care schimbă radical jocul în turul 2 sunt nemții, plus ungurii. Ce noroc — ați decis președintele.

2000, Turul 1. Vadim Tudor explodează în est și sud. Iliescu rezistent în vest. Frunda – aceleași județe verzi, același contur exact. România în haos.

2000, Turul 2. Haosul dispare. Voturile UDMR migrează masiv spre Iliescu. Rezultat: 66,8% Iliescu. Geografie electorală curată, matematică. Ați decis din nou.

2004, Turul 1. Băsescu domină vestul. Markó Béla — UDMR — verde, aceleași județe, același contur care nu se mișcă de 14 ani. Năstase — estul și sudul.

2004, Turul 2. Verdele devine portocaliu-galben – Băsescu. Harta: o linie diagonală între vest-galben și est-albastru. Băsescu câștigă cu 51,23%. Marjă: câteva zeci de mii de voturi. Ați decis.

2008/2009, Turul 1. Băsescu – portocaliu în vest. Geoană – roșu în est. Hunor Kelemen – verde, aceleași județe secuiești. Același contur. Al cincilea ciclu electoral. Același contur.

2009, Turul 2. Verdele migrează spre Băsescu. Rezultat: 50,33% Băsescu. Marjă: 70.000 de voturi dintr-un total de aproape 10 milioane. Cel mai strâns rezultat din istoria alegerilor românești. Ați decis.

2014, Turul 1. Ponta domină în roșu. Iohannis — portocaliu în vest. Kelemen Hunor — verde, aceleași județe, același contur. De 24 de ani același contur. Matematică, nu politică.

2014, Turul 2. Harta explodează în albastru. Iohannis câștigă — 54,43%. Voturile UDMR migrează integral. Harta pe comune arată albastru compact în vest și centru, roșu în est și sud. Linia Bacăului — vizibilă cu ochiul liber. Aceeași linie din harta alfabetizării din 1930.

2019. Iohannis — Dăncilă. Turul 1: Kelemen în aceleași județe. Turul 2: Iohannis 66,09%. Migrație ordonată. Același mecanism.

2024, Turul 1. Priviți harta. Georgescu câștigă județe din nord și centru — Suceava, Prahova, Sibiu, Arad, Neamț, Bistrița-Năsăud, Maramureș. O geografie surprinzătoare? Da. Dar priviți ce rămâne constant, indiferent de ciclu, indiferent de candidat, indiferent de deceniu: nucleul secuiesc — verde, mereu verde, mereu al lui. Și vestul — mereu calculat, mereu decisiv în turul 2.

X. Quod Erat Demonstrandum

Acum putem pune totul laolaltă.

1437 — Bobâlna. Turda fierbe. Minerii de sare. 
1514 — minerii de sare din Turda, cu Doja. 
1568 — libertatea religioasă la Turda. Fără ortodocși. 
1601 — Turda îl plânge pe Mihai. Arsă. 
1603 — „Roata Transilvană” la Thorda. Acum știm pe ce fond. 
1784 — minerii de sare din Turda, cu Horea. 270 de ani mai târziu. Aceeași furie.
1810 — primul episcop ortodox recunoscut. La 242 de ani după libertatea care îi excludea. 1918, octombrie — Senatul Militar din Viena. Românii: soldații. Ofițerii și cadrele superioare: nu erau români. 
1918, decembrie — Alba Iulia. Aceiași soldați, acum delegați. 
1919, ianuarie — Antanta dezaprobă. 
1919, septembrie — Partidul German din România. Sigla: o inimă într-un pătrat. Kaiser und König. 
1929 — cartel german-maghiar. Legea autonomiei locale. Valabilă și azi. 
1930 — harta alfabetizării. Linia Bacăului. Vizibilă. 
1930 — Gusti cercetează satul românesc. Ignoră tot ce tocmai am enumerat. 
1990–2024 — același contur verde, același mecanism de turul 2, aceeași linie diagonală pe harta României, ciclu după ciclu după ciclu.

E un mecanism. Construit în secole, rafinat în decenii, operat cu precizie în fiecare ciclu electoral postdecembrist. Cu sau fără Gusti care să îl vadă. Cu sau fără noi care să îl numim.

Suntem minoritari în propria țară. Așa am fost mereu. Am schimbat doar forma de organizare. Ne-am emancipat. Avem dreptul de a vota. Singuri.

Imperiile țin minte. Rotile nu se învârt în gol. Și cei care le-au proiectat știu exact unde duc.

….

Sunteți mai deștepți. Ați fost mereu. Nu ați stat în loc. Mulți sunteți – cât să faceți un pătrat în România cândva rotundă. Și să îl aprindeți cu lumini, ca o inimă, de fiecare dată când are loc votul.

Kaiser und König. Împărat și rege. 

De ce nu vă asumați public locul de drept?

…Ah. Îl aveți deja. Aveți totul exact în maniera în care vi-o doriți.

Iar noi – ca de la momentul scrierii proverbialelor versuri și până astăzi: va suntem osteni.

Surse: Szamosközi, Chronica Transsylvanica; Bethlen Farkas, Rerum Transsylvanicarum; Szepsi Csombor, Itinerarium Europae (1616); Iosif Vulcan și Ion Muslea, colecții de folclor, sec. XIX; Turda – Vatră de Istorie, pliant municipal 1998; Mihai-Octavian Groza, Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena (31 octombrie–27 noiembrie 1918), Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2015; Timpul Nou. Foaia soldaților români din Viena, Nr. 7, 1918; Constantin Nemeș, Dimitrie Gusti, o lumină pentru sociologia românească, rauflorin.ro, 2022; Cornea, Particularitățile afirmării democrației locale interbelice, SSOAR, 2020; Preda, Partide, voturi și mandate, Studia Politica, 2013; Anuarul statistic al României, 1940; Wikipedia — Alegeri prezidențiale România 1990–2024; Partidul German din România.