Că toată clasa politică fură în România – știm.

Că am asistat, pas cu pas, neputincioși, la conturarea unui cadru democratic în care organizarea statului și mai presus, definirea conceptelor pe care s-a făcut această organizare ne-au fost străine (prin necunoaștere și prin urmare prin necuprinderea dimensiunii) acum știm și asta.

Ce nu am știut sau mai corect, ce am refuzat să știm – e că hoția brută e amatorism.

Insa, există ceva magic în sistemele complexe. O magie care a dat bătăi de cap nu doar matematicii, ci și fizicii și prin urmare dinamicii fluidelor – fie ele apă sau bani.

Cu sute de ani în urmă, între capetele luminate ale Europei a fost o cursă a stăpânirii acestei dinamici. N-are rost să stabilim ce făceam noi la vremea aia. Răspunsul a fost găsit. Noi, suspectez, am mers pe interpretarea neaoșă a ce-a vrut să zică autorul.

Dar ca nație suntem inventivi. Sau cel puțin iscusiți. Ne prindem repede de trenduri. Adaptăm. Inovăm. O luăm puțin la ciocan pe la colțuri și iese. Ce? ei bine…o copie a Fantânei Latonei din curtea Versailles-ului.

Au plecat politicienii noștri în vacanță. Au scos telefonul. Au făcut poza. Au venit cu prototipul. L-au studiat. Au înțeles că fantâna nu risipește nimic – fiecare strop calculat, totul se întoarce în bazin. Sistem închis. Elegant. Impermeabil.

Aparatul scuipă servicii către populație cu precizia broaștelor din primul rând: jeturi plapânde, suficiente cât să nu moară nimeni de sete în văzul lumii. Restul face cupola. Se întoarce în bazin. Nu cade o picătură pe lângă.

Fizică perfectă. Iar prostimea nu cunoaște. A venit bâlciul la Orbeasca. E rost de mici.

Și totuși…

Acel și totuși care obsedează orice tiran, orice freak de control, orice clasă înnebunită de putere și de groaza că ar putea ajunge și rămâne… oameni. De ce ți-e frică nu scapi. E entropia care mănâncă orice ordine artificială, oricât de ermetic sigilată.

Lăsați micul jos. Au venit notele la simulare.

PL-x 548/2024. Urmăriți cu atenție. Fiecare pas contează.

Miză: 1.283.735 de lei. Nici măcar rotund. Nici măcar un milion curat. Un milion două sute optzeci și trei de mii șapte sute treizeci și cinci de lei – contribuții sociale pentru perioada 2010-2017 pe care Institutul Teologic Baptist din București nu vrea sa le plăteasca la bugetul de stat.

istoric:

2017: ANAF face un control fiscal la Institutul Teologic Baptist din București. Găsește că institutul nu a virat contribuțiile sociale ale angajaților la bugetul asigurărilor sociale de stat. ANAF emite Decizia 302 din 7 septembrie 2017: ITBB datorează statului bani. Contribuții, dobânzi, penalități, accesorii. Tot pachetul.

ITBB contestă. Merge în instanță. Argumentează că a plătit conform legii proprii, conform regimului special aplicabil cultelor. Că nu datorează nimic statului.

Instanța nu îl crede. Înalta Curte de Casație și Justiție respinge recursul institutului prin Decizia 5.400 din 9 noiembrie 2021. ITBB pierde. Hotărâre definitivă. Autoritate de lucru judecat. Statul câștigă. ITBB datorează bani bugetului de asigurări sociale de stat.

Noiembrie 2024: În Camera Deputaților, în cadrul dezbaterilor pe un proiect de lege fiscal-bugetar, apare un amendament. Introdus pe ultima sută de metri, în ședința Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din 5 noiembrie 2024.

Amendamentul introduce în lege un articol nou (Art. XVI¹) cu următorul conținut esențial: sumele achitate de ITBB în contul Casei de Pensii Baptist în perioada 2011-2016 se consideră obligații achitate potrivit legii. Și mai mult: ANAF emite decizia de anulare a plăților datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, inclusiv dobânzi, penalități, accesorii – și o comunică institutului până cel mai târziu la 20 decembrie 2024.

Tradus din juridicesc în românește:

Institutul Teologic Baptist din București a pierdut în instanță. Datorează bani statului. Hotărâre definitivă, irevocabilă, cu autoritate de lucru judecat. Parlamentul votează că de fapt nu datorează nimic. Și ANAF – agenția care câștigase procesul, care reprezentase statul în instanță, care obținuse hotărârea favorabilă – primește ordin prin lege să emită decizie de anulare a propriei creanțe. Să se auto-desființeze ca creditor al institutului.

Gândiți-vă o secundă la ce înseamnă asta în termeni de arhitectură a statului. Puterea judecătorească a funcționat. A judecat. A dat un verdict. Puterea legislativă a venit și a șters verdictul.

Scurtă paranteză. Chiar m-am gândit zilele acestea că merită făcută o rubrică zilnică a chiftelelor voastre. Nu de alta, dar nici nu vă spetiți cu munca. PL-x-urile le citesc repede – că tot ce emit eminențele voastre cenușii tot prin doi-trei scribi ajung la președinte, bașca că aveți oferte speciale mai tentante ca la Lidl. Ziua și oferta.

Semnul că vă ia valul: “PL-x vizând… unele măsuri fiscal-bugetare…”

Maine discutăm despre ce ați îndesar în ordonanța de urgență opt. Aia aruncată pe lângă legea bugetului. Să afle și poporul de ofertele speciale la subvenții, schimbarea la față a plafonului la TVA în plin colaps la încasări, schimbarea de 5% în deraiere pilon II, dezmățul cu BID și alta deraiere consemnată de fonduri europene, cu parandarat la bugetul de stat, consemnat si el cu capitole clare în Monitorul Oficial – că aveți multe pe cap și uitați cât și cum să… luați.

Revenim la povestea de azi.

Acum, pentru că povestea are și o notă de comedie neagră balcanică pe care ar fi păcat s-o irosim – să vorbim despre primul act de respingere.

Klaus Iohannis. Da. Omul-gaură neagră al ultimului deceniu politic românesc. A sesizat Curtea Constituțională pe această lege în decembrie 2024. A ridicat mâna. Argumentația lui? Corectă. A identificat caracterul individual al legii – concepută pentru un singur caz, intuitu personae. A invocat separația puterilor. A trimis sesizarea. Curtea a respins-o conform procedurilor legale în vigoare.

Și acum vine actul doi. Aceeași lege, reexaminată, ajunge pe masa lui Nicușor Dan. Nicușor Dan, la balon, retrimite legea în Parlament. Bine. Corect. Dar – și asta e detaliul amar pe care îl notăm fără plăcere – argumentația retrimiterii sale a fost mai puțin convingătoare decât a lui Iohannis. Mai ștearsă. Ne repliem rapid.

Sunt momente în care ironia istoriei nu are nevoie de comentariu. Acesta e unul dintre ele. Trecem peste. Ridicăm privirea. Înaintăm în careu.

Parlamentul votează din nou. Legea trece. Ajunge la Curtea Constituțională. Curtea, în majoritate, respinge obiecția de neconstituționalitate. Validează mecanismul. Dă undă verde. Adversarul și-a dorit mai mult victoria.

Punct.

Și totusi,

bătaia de aripi de fluture.

Elena-Simina Tănăsescu. Judecător la Curtea Constituțională a României. Curtea a decis. Ea a scris separat că nu.

A spus că o lege croită pentru un singur om, care șterge o datorie stabilită definitiv de Înalta Curte, nu e lege. E dovada că dacă știi pe cine să suni, hotărârile judecătorești sunt opționale. Un judecător căruia nimeni nu îi ceruse nimic – a lasat o urmă în locul în care era cel mai incomod și cel mai necesar s-o lași.

Asta e distanța dintre un funcționar și un om. Tocmai pentru că nu schimbă nimic azi și a scris-o oricum.

Bâlciul continuă la Orbeasca.

Insa, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 876 din 24 septembrie 2025, există o opinie separată – disponibilă pentru orice viitoare contestație sau pentru orice instanță europeană care ar putea fi sesizată.

O bătaie de aripi de fluture.

Pe baza Deciziei Curții Constituționale nr. 343/1 iulie 2025 și a Opiniei Separate a Judecătorului Elena-Simina Tănăsescu, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 876/24.IX.2025