NuScale – episodul 2

Sub analiza mea despre NuScale și cei 240 de milioane de dolari cheltuiți pe un reactor fără shielding documentat, cineva m-a întrebat despre componente chimice, predictibilitate și de ce Germania a greșit față de Franța. Si la final, despre drona de la Galați.

Am verificat cine întreabă. Apoi am răspuns la întrebări.
Inclusiv despre Cs-137, izotopul care rămâne în sol 30 de ani după un incident nuclear.
Și despre drona de la Galați.
Și despre de ce România nu exploatează Neptun Deep.
Și despre tatăl unui ministru.
Și despre 5 euro dați Rusiei pentru fiecare euro dat Ucrainei.

Scuzele mele. Sunt sudistă. Mi-e greu să mă abțin.

Mai aveți alte întrebări, domnule ministru? Sau poate tatăl dumneavoastră? Sau …altcineva din sală? Cunoștințe de încredere, rude, tovarăși? Cineva din spate? Poate mai sus, pe lanțul trofic?
Nu?? Adjudecat atunci.

Când nu poți opri analiza, trimiți pe cineva să întrebe despre fizică.

Julietta Mihai — ești româncă. Atunci îți spun ceva în româna. Inainte de orice.

26 aprilie 1986. Îți spune ceva data aceasta?

Mie îmi spune că suntem un popor care a trăit la distanță respirabilă de cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii, fără ca nimeni să ne spună nimic zile întregi. Am mâncat în continuare. Am respirat în continuare. Pentru că cei care știau au calculat că nu e momentul să ne deranjeze cu adevărul.

Și acum, în 2026, mă întrebi despre componente chimice și predictibilitatea SMR-urilor. Și faci asta sub un articol despre 240 de milioane de dolari cheltuiți pe un reactor al cărui dosar de avizare primară la NRC nu conține componenta de shielding ca prototip funcțional documentat. Și adaugi, aruncată neglijent la final, o întrebare despre drona de la Galați.

Să le luăm pe rând.

despre componente chimice, cu plăcere

Subiectul problemei e Cs-137. Produsul inevitabil al fisiunii uraniului în orice reactor nuclear funcțional, inclusiv într-un SMR. E ce rămâne după ce fisiunea a avut loc. Timp de înjumătățire: 30,17 ani. Emițător beta și gamma – radiație penetrantă, dificil de ecranat. Solubil în apă, se dispersează în sol și în pânza freatică fără să anunțe și fără să ceară aprobare instituțională.

La Cernobîl, pe 26 aprilie 1986 (data pe care sper ca ai recunoscut-o la începutul acestui răspuns) Cs-137 a contaminat 150.000 de kilometri pătrați din Europa. În 2026, solul din jurul Pripyatului este încă contaminat. Va fi contaminat până în 2056 și niciun comunicat al Nuclearelectrica nu îi poate comprima.

Shielding-ul unui reactor nuclear e singurul lucru care oprește Cs-137 să iasă în caz de incident. E granița dintre un reactor și Cernobîl.

Dosarul depus de NuScale pentru avizarea primară la NRC nu conține shielding-ul ca prototip funcțional documentat. Subliniez. Nu a existat ca obiect fizic testat și consemnat. Reactorul a primit aviz de design fără scut de radiație verificat. Asta înseamnă un singur lucru în termeni practici: nu știi, cu precizie inginerească certificată, unde se duce Cs-137 în cazul unui incident la Doicești. Sper ca intelegi.

despre Franța și Germania

Franța a câștigat pariul nuclear din rațiuni structurale corecte: independență energetică reală, capacitate instalată masivă, cost marginal redus pe termen lung după amortizarea investiției inițiale. Germania a comis sinuciderea energetică a deceniului. A închis reactoare funcționale și a cumpărat gaz de la exact țara care urma să îi taie conductele. Decizia germană e obiectiv una dintre cele mai costisitoare erori de politică energetică din Europa postbelică.

Dar România nu e nici Franța, nici Germania. România e țara care nu și-a extras gazul propriu, nu și-a construit reactoarele proprii și a plătit 240 de milioane de dolari pentru un reactor american fără shielding documentat.

Comparația cu Franța și Germania e o distragere elegantă de la întrebarea reală: de ce nu exploatează România ce are?

despre drona de la Galați

Cea mai interesanta intrebare. Pentru că Galați e pe Dunăre, la granița cu Ucraina, în proximitatea directă a Coridorului Vertical de Gaze și a infrastructurii portuare prin care tranzitează energia în zona Mării Negre. Iar o dronă deasupra Galațiului e semnătura celui care vrea să demonstreze că el controlează nodul. Și pentru a înțelege cine controlează nodul, trebuie să înțelegi de ce România nu produce energie din propriile resurse.

adio potențial național, dar raman cu tine

Neptun Deep – cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Marea Neagră, cu rezerve estimate la 100 de miliarde de metri cubi. Parteneriat public-privat: Romgaz și OMV Petrom. Lucrările nu încep. Capac pus instituțional, an după an, prin mecanisme de decizie pe care nimeni nu le asumă public. România stă pe cel mai mare zăcământ de gaze din vecinătatea sa și importă energie.

Complexul Energetic Oltenia – fonduri europene pentru redresare, condiționate de crearea a 7 SPV-uri pentru instalarea de panouri solare pe fostele guri de haltă. Partenerii privați: ALRO și OMV Petrom. Contracte semnate. Terenurile sunt aduse ca aport de stat în proprietatea SPV-urilor. Execuția – obligația privatului. Execuția nu există. Gurile de haltă arată exact ca în ziua semnării.

Între timp: salarii consistente încasate în toate cele 7 SPV-uri, consilii de administrație identice ca structură în toate entitățile și un paragraf ingenios introdus în rapoartele anuale – indicatorul de performanță setat este numărul de kilowați produși. Deci până când instalația nu e funcțională, nu există nimic de raportat.

Două subvenții suplimentare au plecat în 2024 prin fondul de rezervă către CEO Oltenia și de acolo mai departe către SPV-uri. Terenurile rămân în proprietatea SPV-urilor. Panourile solare nu există. Contractele nu stipulează termene de execuție sancționabile.

Șah mat.

Doicești – 240 de milioane de dolari și un teren cu ciulini. Neptun Deep – capac instituțional. CEO Oltenia – 7 SPV-uri cu terenuri de stat și fără panouri.

Modelul e identic în toate trei. Statul aduce resursa. Privatul aduce promisiunea execuției. Execuția nu se produce. Resursa rămâne sigilată. Când același model apare în toate nodurile energetice strategice ale unei țări vorbim despre politică de stat. Dar, din pacate nu a statului român.

Acum sa adaugam un detaliu care leagă tot sosul asta: tatăl ministrului Sebastian Burduja – cel care a apărat public proiectul NuScale până în ultima clipă, cel al cărui minister l-a premiat pe soțul tău pentru contribuții excepționale la energia românească – conduce ALRO Slatina.

ALRO e controlat de Vimetco, structură offshore cu capital documentat ca provenind din zona rusă. ALRO e cel mai mare consumator industrial de energie electrică din România. Cu cât energia românească e mai scumpă și mai dependentă de import, cu atât ALRO negociază altfel tarifele industriale. Fiul apără proiectele care blochează producția energetică națională. Tatăl conduce compania care beneficiază structural de pe urma blocajului. Conflictul de interese e structural, energetic si geopolitic.

Iar resursele vasalilor sunt cel mult provizii pentru împărați. Nu dreptul de trading al slugii, Julietta.

Despre traseul energiei, pentru că și asta ai întrebat.

Am urmărit 30 de ani de fluxuri de trading european pe categoria oil and gas. Am izolat primii cinci traderi europeni în relația cu Rusia.

Concluzia: aceste cinci state (primii cinci traderi europeni in relatia cu RU) au început reroutarea gazului rusesc prin India, Turcia și China cu doi ani înainte de embargo. Nu după. Înainte. Astfel, capacitățile asiatice erau deja funcționale când Bruxelles-ul anunța solemn ruperea de Moscova.

Mecanismul e la fel de simplu: orice flux comercial de energie urmează o logică tarifară precisă. Tot ce e taxat prea scump se declară în clasa inferioară. Se caută un proxy cu categorie tarifară permisivă și se reroutează. Rusia nu a pierdut clientul european. Doar l-a reroutat prin intermediari pe care Europa i-a primit cu mult entuziasm instituțional.

rezultat: Europa a plătit în medie 220% mai mult pe componenta suplimentară de GNL. Toți noii vânzători au fost pe profit.

Iar pentru fiecare 1 euro dat Ucrainei de UE, UE a transferat Rusiei 5 euro pentru oil and gas. Seria anuală pe ultimii trei ani – flux documentat în date de trading, nu în surse naționale sau unionale unde realitatea nu apare niciodată în forma brută. Colegii de la The Guardian au calculat același raport și au obținut 1:3. Au greșit.

Acum vine conexiunea cu GNL-ul american, pe care întrebările tale despre fizică au acoperit-o cu eleganță.

În noiembrie 2025, la Atena, în cadrul P-TEC 2025 (Parteneriatul pentru Cooperare Transatlantică în Domeniul Energiei) Nova Power & Gas, Transgaz și Atlantic-See LNG Trade din Grecia au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru achiziția de gaze naturale lichefiate provenite din Statele Unite.

Nova Power & Gas face parte din grupul E-INFRA al lui Teofil Mureșan – același om al cărui grup a cumpărat terenul de la Doicești cu 5 milioane de euro și l-a vândut înapoi în același proiect cu peste 40 de milioane. Același grup care deține 50% din RoPower Nuclear.

Rețineți arhitectura. Același grup privat care e partener în proiectul reactorului de la Doicești semnează simultan un acord pentru import de GNL american prin Coridorul Vertical de Gaze.

Reactorul SMR și gazul lichefiat american. Același grup. Același partener transatlantic. Reactorul a fost instrumentul de intrare. Gazul lichefiat american este miza reală. Embargo-ul pe gazul rusesc a creat golul. GNL-ul american umple golul. România, cu Neptun Deep sigilat și CEO Oltenia blocat, rămâne dependentă și utilă exact atât cât rămâne dependentă.

Energia circulă. Întrebarea nu e cine o are. Observam asta azi, destul de clar. E cine îi condiționează traseul.

Există trei noduri comerciale atacabile la nivel global: strâmtoarea Hormuz, Malacca, Panama. Și cel nespus – ruta arctică. Controlată de cei care dețin platformele de gaz lichefiat din cel mai nordic punct al platoului arctic. Toate ale rușilor. Insa, pe acele platforme au cotă și americanii și Samsung. Asa ca, imperiul țarist nu a pierdut nimic. Și-a diversificat partenerii și și-a sigilat vasalii.

Astfel, imperiul țarist se întâlnește cu imperiul austro-ungar la Bacău. Nu va lamentati, nu în termeni sociali – în termeni de decizii la nivel de PIB. Urmează, conform ordinii de precădere, Bonaparte și interesele atlantice. Iar noi reprezentăm nivelele de vasalitate interschimbabile. Si fara iluzii, ca de la Churchill încoace, fiecare rigla pusă pe harta Europei ne-a lăsat de aceeași parte. Un nod energetic fără capacitate proprie de producție e un nod pe care îl controlează altcineva. Drona deasupra Galațiului e doar ponsonul.

Acum, Julietta, să vorbim despre tine.

Pui aceste întrebări din postura de CEO. Conex Prahova SA, listată la BVB din 1997, douăzeci și opt de ani de mandat, tradiție declarată de „multe decade în domeniu strategic.” Cifra de afaceri 2024: 19.779 lei. Nu milioane. Lei. Pierdere netă: 277.839 lei, de paisprezece ori mai mare decât tot ce a încasat compania într-un an. Zero dividende din 2007. Capitaluri proprii în scădere continuă trei ani consecutivi. Adresa oficială a unei companii listate la bursă: conexprahova@yahoo.com. Indemnizația ta ca director general în 2024: zero lei.

Douăzeci și opt de ani de mandat. Un yahoo.com. Și mă întrebi despre componente chimice.

Raportul tău anual – 30 de pagini în care fiecare pierdere e justificată prin: războiul din Ucraina, pandemia, Israel-Palestina, primarul din Podenii Noi care fură agregate cu camionul, magistrații prahoveni corupți, epidemii de viruși noi și antagonistul principal recurent pe toate cele 30 de pagini – „acționarul ostil Dercaci Niculae.” Dar Dercaci Niculae nu e acționarul cel mai interesant al tău.

Broadhurst Investment Ltd – offshore înregistrat în Cipru, administrat de New Century Holdings, fond american de private equity cu sediul la New York, activ în România din 1994, prezent în Libra Bank, Vel Pitar, Electroaparataj, rafinăria Astra Ploiești și zeci de alte active cumpărate în valul privatizărilor.

Cel mai mare fond de investiții străin din România, înregistrat în paradis fiscal cipriot, achiziționând active strategice românești. Si acest fond stă liniștit în acționariatul companiei tale cu 19.779 lei cifră de afaceri și email Yahoo.

Și în propriul tău raport anual, scris de tine, semnat de tine, depus la BVB de tine, apare:

„Societatea își menține intenția de a lua un împrumut de la organizația guvernamentală americană OPIC de 1 milion USD.”

OPIC – Overseas Private Investment Corporation. Aceeași agenție guvernamentală americană din al cărei ecosistem de capital face parte New Century Holdings, care administrează Broadhurst, care stă în acționariatul tău. O companie cu 19.779 lei pe an dorește împrumut de la guvernul american al cărui fond de investiții îi este deja acționar. Pai isi scrie lui insusi?

Totodata, vicepreședintele tău CA (Nelu Mihai, soțul tău) a fost premiat în septembrie 2024 la Gala Energiei Românești de Ministerul Energiei condus de Sebastian Burduja, cu Premiul de Excelență Ambasador Mihnea Constantinescu, pentru „contribuții excepționale la dezvoltarea și inovarea sectorului energetic.”

In aceleași luni în care Nuclearelectrica plătea NuScale și anunța locuri de muncă la Doicești. Si prin același ministru al cărui tată conduce ALRO – compania care intră în SPV-urile CEO Oltenia și care beneficiază structural de pe urma energiei românești neexploatate – soțul tău primea premiu de la ministerul care semna plățile.

Și tu pui întrebări despre fizica atomică.

Fără supărare, îmi permit o singură interpretare, la final. Pare că te-a trimis în “blind” dl Burduja. Anul trecut a folosit ditamai secretarul de stat. Și acela a plecat mai sifonat decât a venit.

Putea să îți spună. Sau măcar să îți dea un cristal de quartz pe post de amuletă.